Danone acordă ”O șansă pentru familia ta”

”O șansă pentru familia ta” – un proiect de 1,9 milioane de euro, susținut de Danone, dedicat fermierilor din România, ce în prima fază are în vizor 3 localități (Zimnicea, jud. Teleorman, Cocorăştii Colţ, jud. Prahova şi Belin, jud. Covasna). El se desfășoară pe 4 ani dintre care 1 este de monitorizare.

Proiectul e o asociere între Danone Romania, Danone Ecofond și Heifer România (o asociație non-guvernamentală ce se implică în dezvoltarea unor programe rurale). Danone Ecofond deține aproximativ 100 de milioane de euro, acești bani putând fi accesați după niște criterii și domenii foarte clare pe care proiectele înaintate de entitațile Danone trebuie să le aibă în vedere pentru a obține finanțarea.

După 2 ani de încercări, Danone România a obținut acceptul pentru proiectul despre care am vorbit mai sus. Ce trebuie știut  din start este faptul că proiectul se finanțează din profitul grupului Danone și nu invers, nu el generând profit, fiind un proiect strict social.

Prima localitate unde ”s-a tăiat panglica” a fost Zimnicea. Evenimentul de aici s-a organizat la Polaris – un partener Danone de 13 ani. El colectează laptele de la acei mici fermieri din zonă, îl aduce, îl analizează, după care Danone îl cumpară. Polaris s-a implicat foarte mult în dezvoltarea acestor mici fermieri învăţându-i cum să producă laptele, iar acum a venit momentul să îi înveţe cum să îl producă la o calitate superioară.  Scopul acestui proiect se dezvoltă cu ajutorul a 3 componente.

Prima componentă:

Comunitatea e formată din beneficiarii care vor primi cate un singur animal. Localnicii din Zimnicea au primit 50 de văcuțe din rasa Holstein Friesian donate de fermieri din Irlanda. Aceste văcuțe sunt unele foarte productive, dând aproximativ 25 litri de lapte pe zi, comparativ cu cele autohtone care dau aproximativ 5-7 litri.

Heifer România, împreună cu Danone și consiliul local au stabilit niște criterii după care s-a făcut alegerea acestor familii beneficiare. Criteriile sunt de ordin social, ca exemplu putând fi date veniturile pe cap de familie, cunoștințele deținute despre creșterea animalelor, posibilităţile materiale de a oferi furaje în mod corespunzător.

A doua componentă constă în ajutarea comunității în vederea obținerii laptelui de calitate (europeană). Pentru cine nu știe, există o derogare încă în funcțiune ce vizează România până la sfârșitul anului 2013, care spune că de la începutul 2014 nimeni nu va putea vinde lapte de altă calitate decât cea europeană și niciun procesator nu va putea cumpăra lapte de o altă calitate.

Și cum metodele nostre ”primitive” nu pot permite calitatea europeană, trebuia făcut ceva, iar Danone a găsit soluția prin acest proiect. Dar cum cu o floare nu se face primăvară, e lesene de înțeles că acest proiect nu e o soluție la nivel național, scopul lui fiind de a da un exemplu celor care sunt implicați sau celor care ar putea ajuta sa creeze niște politici pentru micii femieri care și-ar pierde sursa de debit după 2014. În România sunt aproape 800.000 de familii cu 1, 2 sau mai multe văcuțe. Proiectul ”O șansă pentru familia ta” e gândit pentru doar 800.

Beneficiarii vor primi informații cu privire la igiena mulsului, furajare și îngrijire, atât pentru noile văcuțe ce le vor ajunge în gospodării, cât și pentru cele pe care le au deja. Dacă ei învață să producă, să se asocieze și să producă lapte de calitate, vor putea rezista și după anul 2014.

A treia componentă a proiectului e reprezentată de trainig-urile la nivel de comunitate prin care beneficiarii vor învăța cum să se asocieze. Această asociație de mici fermieri  va fi învățată cum să poată negocia atât furnizarea de materie primă, lucrări de mecanizare, cumpărarea de cereale, cât și prețul laptelui. Această a treia componentă reprezintă cheia succesului existenței îndelungate a acestui grup de producători din Zimnicea. Dacă gospodărirea nu se face cu randament maxim, rezultatele nu vor fi la standardele așteptate, deci degeaba vor avea  văcuțe de 2000 de euro fiecare și mulgătoare automate de alte câteva mii, dacă buna funcționare atât pe plan intern, cât și extern nu va exista.

Responsabilitatea unei companii nu se opreşte la poarta fabricii, așa cum a spus Dr. Bogdan Ioachim, Director Comunicare, Nutriţie şi Ştiinţă DANONE.

Conceptul de Passing on the gift  (pasarea darului):

Când un beneficiar intră în posesia văcuței, el primește pe lângă certificatul de origine un certificat de deținere a animalului prin care se angajează să îl îngrijească, să îl hrănească și să primească vizitele celor de la Heifer care vor veni regulat să verifice starea animalului, iar în cazul în care văcuța nu a fost tratată corespunzător, ea poate fi plasată altcuiva.

Toate cele 50 de văcuțe ajunse la Zimnicea sunt gestante și se așteaptă ca în aproximativ 3 luni să nască. După preconizări, cam 50% sunt însărcinate cu vițele. Conform contractului, în cazul în care văcuța va avea o vițică,  deținătorul o va ține până când o va înțărca, după care o va dona unui alt beneficiar din comunitate, ales după aceleași criterii după care și deținătorul a fost ales. Astfel, nepotismul este exclus, fiind încurajată buna funcționare a grupului de fermieri. În cazul în care văcuța va da naștere unui vițel, acesta este păstrat de proprietari, având posibilitatea să decidă soarta acestuia: fie îl vor crește, fie îl vor vinde, fie îl vor da spre consum. După ce văcuța va avea 2-3 gestații (aproximativ 2-3 ani), deținătorul va primi certificat de proprietate, obținând drepturi depline asupra animalului.

Pe lângă asta, odată cu cele 50 de văcuțe au sosit și 2000 de doze de material seminal pentru inseminare artificială a văcuțelor din Zimnicea. Materialul va fi dat gratuit tehnicienilor veterinari din zonă pentru a se realiza inseminarea artificială la văcuțele autohtone, astfel existând o a doua categorie de beneficiari în rândul zimnicenilor. Această tehnică va ajuta la ameliorarea geneticii în zonă. Un aspect foarte important constă în faptul că deși inseminarea artificială va fi făcută la o văcuță autohtonă, ea va da naștere unui vițel din rasa Holstein Friesian, deoarece materialul seminal primit din Irlanda conține celule-ou gata fecundate, pregătite pentru a se dezvolta, deci nu va avea loc vreo corcire.

Nu pot decât să îi felicit pe cei de la Danone, liderul de piață produselor lactate proaspete, pentru toată implicarea, pentru perseverență și pentru faptul că de 2 zile încă 50 de familii zâmbesc privind spre viitor! Felicitări pentru succesul pe care îl aveți și mult succes în menținerea unor standarde care ne vizează pe toți, fie consumator, fie fermier! 

Acesta este primul meu articol pentru concursul „Blogger European”, una din cele mai bune oportunități pentru bloggerii români de a atrage atenția asupra unor probleme majore ale Comunității Europene. Mai multe detalii despre concurs găsiți în Regulament.

P.S 1:   Mulțumesc, Chinezu, pentru invitație!
P.S. 2: Vă invit să citiți articolele scrise pe aceeași temă de către cei am fost alături joi în Zimnicea: Mihaela IvanEmil CălinescuDana Patranoiu, Lucica Radu, Luiza Daneliuc … (și lista e încă deschisă)

Irina Bărăgoi

Concerts addicted. Music lover.
Social media enthusiast.
Internet Miss Right.

8 thoughts on “Danone acordă ”O șansă pentru familia ta”

  1. Pingback: Irina

  2. Pingback: Danone ofera o sansa pentru familiile harnice | Mihaela Ivan

  3. Pingback: Castigatori campanie "BLOGGER EUROPEAN, EDITIA 2012″

  4. Pingback: ”O șansă pentru familia ta” – Making of

  5. Pingback: Redd’s winter collection | IRina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *