Tu la ce concert ai vrea să mergi vara asta?

Vara asta sunt o mulțime de concerte! Cele mai mult week-end-uri care vor urma vor găzdui câte 2-3 festivaluri și concerte care se vor desfășura simultan, de nu știi cum să te împarți ca să ajungi să îți vezi artiștii preferați live.
Making-DecisionsPână acum au fost concerte care au adus pentru prima oară în România artiști pe care mai ieri îi ascultam la radio sau îi vedeam pe YouTube, dar nu ne-am fi gândit că vor ajunge să susțină concerte în inima Bucureștiului. Maroon 5, The Hollywood Vampires, Queen și Adam Lambert sunt doar câteva dintre exemplele care s-au transformat în experiențe de neuitat pentru fanii din România. Emoțiile unui concert nu se compară cu nimic altceva. Personal, consider că una dintre cele mai frumoase investiții pe care le poți face este să mergi la cât mai multe concerte. Mersul la concerte nu are vârstă. Sentimentele pe care le ai atunci când îți vezi artiștii preferați la 2-3 metri de tine nu se compară cu nimic și nu le vei uita niciodată.

Festival_Artist

Mersul la concerte, pentru mine, se situează pe același loc cu călătoritul sau poate un pic mai sus. Un concert îl poți vedea, poate, o singură dată în viață, dar un loc îl poți vizita oricând, căci nu pleacă de acolo. :) Desigur, să călătorești pentru un concert este cea mai plăcută experiență și ar trebui să o încerce cât mai mulți. Festivalurile îți redau cele mai frumoase amintiri pe care nu poți pune vreodată vreun preț.

Festival

Abia m-am întors de la Music Travel Festival, care a avut loc la Timișoara, unde, pe lângă faptul că am fost blogger oficial al evenimentului, am petrecut cele mai tari seri cu concerte de anul ăsta. Am vizitat și Timișoara pentru prima oară și a fost awesome! Tot vara asta mi-aș dori să ajung la Electric Castle Festival. Chiar vreau să îl văd pe Skrillex live, în atmosfera aia atât de tare din jurul castelului. Sunt sigură că o să fie – cum îmi place mie să spun – HAOS! :D

Sunt multe nume din afară care vor crea  experiențe super tari, dar vreau să văd cum artiștii români vor arunca scenele în aer; Silent Strike, Otherside, Deliric sunt doar câțiva ale căror concerte n-aș vrea să le ratez.

Anul ăsta, faptul că festivalul va fi unul cashless, la care poți ajunge cu Electric Train, pe ruta  #525KmDeMuzica, nu poate însemna decât o experiență de neratat. De-abia aștept să-mi iau prietenii cu care merg, de obicei, la concerte și să ne îndreptăm spre Bonțida. :)

De asemenea, concertul Muse, din București, va fi un eveniment pe care nu aș vrea să îl ratez. De fapt, sunt atât de multe, încât mi-ar trebui un raport făcut în Excel ca să țin cont de toate. Multe concerte înseamnă și multe bilete cumpărate, dar aici vine vestea bună. :D Puteți câștiga bilete gratuite la concertele la care vreți să ajungeți, dacă veți consuma Activia de băut și veți înregistra numărul bonului fiscal în concurs, fie prin SMS, fie direct pe site-ul activia.ro. Sper să vă fie de folos informația și să ne vedem la cât mai multe concerte! Let the summer party begin!

poster_ActiviaSummerDrinks_-575x800

Irina Bărăgoi

Concerts addicted. Music lover.
Social media enthusiast.
Internet Miss Right.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *