Interviu cu Les Elephants Bizarres

Încă mă mai urmărește spiritul B’Estfest. Cred că nu sunt singura care şi-ar dori ca festivalul să ţină o vară întreagă. Nu vreau să mă întind prea mult cu aminitirile, aşa că vreau să vă spun că unul dintre momentele care m-a făcut să mă simt într-o altă lume în faţa unei scene a fost concertul Les Elephants Bizarres. Zilele trecute, băieţii au publicat pe  un clip cu imagini realizate de elefani combinate cu înregistrări realizate de Vodafone, în timpul concertului din prima zi de B’Estfest.

Pentru că mi-au ridicat mingea la fileu cu acest videoclip, eu o să vă prezint un interviu, destul de bizar, pe care i l-am luat lui Ştefan Matei, solistul trupei. A fost cel mai pe nepregătite interviu pe care l-am luat vreodată cuiva; ne-am întâlnit random, prin mulţime, şi-am spus să profit de ocazie, mai ales că încă eram într-o euforie completă, începută odată cu primele acorduri de chitară din timpul concertului. Aşadar, cu întrebări fabricate pe loc, multe tăieri la montaj (credeţi-mă, n-aţi fi vrut să auziţi mai mult decât ce am selectat eu!), cam aşa a decurs dialogul nostru de-o spontaneitate rar întâlnită. 😀

irinabaragoi.roCum a fost experiența B’Estfest? Cum ați simţit publicul?
Ştefan Matei: Până acum, fiind cel de-al treilea concert al nostru pe zona acustică (primul la Guerilla, al doilea la Vodafone), acesta mi s-a părut a fi cel mai exploziv. M-am bucurat să văd atât de multă lume acolo!
irinabaragoi.ro… şi n-ai văzut, totuşi, câţi mai erau afară!
Ştefan Matei: Şi mai erau şi pe afară, da, am văzut ceva! Chestia asta, că au fost atât de mulţi oameni, ne-a crescut cool-oşenia cu 200%, ca să zic aşa! (râde) Suntem mega-încrezători, pentru că am avut o perioadă în care ne-am re-turmat. Acum, suntem toți în barcă și vâslim.

irinabaragoi.roPentru că tot ai amintit de concertele acustice de până acum, voiam să-ți spun că, atunci când v-am văzut prima oară pe scenă aici, la B’Estfest, am sperat tot concertul că veţi cânta şi cover-ul pentru „Get lucky”, pe care l-ați cântat la Guerilla. Este pur și simplu perfect. Eu sunt fană Daft Punk, iar din momentul în care am auzit cover-ul vostru, am zis „WOW!!!”.
Ștefan Matei: Mulțumim pentru aprecieri! Și „Get lucky” era programat, dar timpul nu ne-a mai permis să-l cântăm. Este singurul nostru cover. De fapt, am mai făcut un pic din „Electric feel” de la MGMT. O să mai facem, cu siguranță! Fiţi cu urechile pe noi!

irinabaragoi.roDe unde numele trupei?
Ștefan Matei: Întrebarea asta este kryptonite! Avem o mie de povești, o mie de variante, printre care unele că ne-am dus în India, unele cu ceva cu elefanți… de fapt, eu am avut o experiență doar cu o cămilă, în Egipt, când eram mai mic și am fost să vizitez toate piramidele. Am vrut să fac o poză cu cămila și mi s-a spus „Dar urcă-te pe cămilă!”, eu mi-am zis „Ah, ce taaare!”, m-am urcat pe ea, iar omul acela a pornit cu mine spre deșert,  eu având la mine doar 20$, iar omul voia 20$ ca să cobor. Mi-am luat-o „like a boss” … dar cu elefantul bizar nu o să-ți răspund la întrebare; (râde) sunt atâtea povești încât nu știu pe care să o aleg!

irinabaragoi.roAtunci, spune-mi, măcar, de ce elefanți.
Ștefan Matei: Să zicem că am căutat pe Wikipedia ceva despre „elefant”, deși nu am plecat de la nimic; știam doar că trebuia să fie în franceză.

irinabaragoi.ro: Deci nu vrei să spui.  :)))
Ați mai avut alte variante pentru numele trupei?

Ștefan Matei:  Hmmm, da… Les femmes bizarres. Exact! Așa am ajuns la Les Bizarres: Les femmes, E-le-fam, Elefant, Les Elephants, Les Elephants Bizarres! (râde)
irinabaragoi.ro: Bun, deci asta e încă o variantă de adăugat alături de celelalte 1000 pe care deja le dețineți. :)) Să trecem mai departe!

irinabaragoi.ro:  Spune-mi despre componența trupei. Care e noua formulă?
Ștefan Matei: Noua formulă e de 8 oameni. Acum suntem foarte mulți la repetiții și e un pic complicat, dar, totuși, organizat. A mai venit Sofian, la saxofon. Este profesor de muzică, ceea ce ne place. Jean e la a doua chitară. E cel mai tânar dintre noi, dar ne ajută enorm cu tot. Mai e Ati de Chile la percuție, om cu care nu credeam vreodată că o să lucrăm, însă după ce s-au aliniat niște planete, ne-am cunoscut și am cântat împreună. Noi voiam să facem variante pentru acustic,  ne gândeam că avem nevoie de percuție și așa l-am găsit pe Claudiu, însă el nu putea mereu să vină mereu cu noi, iar ca să completăm formula, ni l-a dat pe Ati, despre care spuneam anterior. Ne-am înțeles foarte bine, ne-am împrietenit, ne-a înțeles cum suntem și, pentru că noi eram în căutare de manager, s-au aliniat astrele și în acest sens.
irinabaragoi.ro: Deci, acum, ca să tragem linie, Les Elephants Bizarres înseamnă Ștefan, Nae, Sofian, Ati, Hasan, Claudiu, Catalin și Jean.

irinabaragoi.roSpune-mi ceva despre prima perioadă a trupei. Câți erați la început?
Ștefan Matei: În 2007, Les Elephants Bizarres avea 4 membri. La un moment dat, s-a hotărât că e nevoie de ceva electric, așa că a ajuns Nae la clape. Acum 2 ani, a plecat fostul basist, Mihai, cel care m-a adus pe mine în trupă. A fost o lovitură gravă, fiindcă el compunea. Apoi, Nae a trecut pe compoziție și synth.

irinabaragoi.roApropo de asta, de unde tematica pieselor? E imposibil să stai să te uiți la scenă fără să dai dintr-un picior sau să nu dansezi cât de puțin…
Ștefan Matei: Nu vreau să folosesc clișee, pur și simplu e ce simțim; ce iese atunci, ce ne place. Ne reprezintă în totalitate.

irinabaragoi.roUnde vă mai putem vedea?
Ștefan Matei: Avem câteva concerte pe vară și în București. Urmează pe 22 august în Vamă, în Expirat. Și, în exclusivitate spun, o să avem turneu acustic „Les Elephants Bizarres Party”, după care, în primăvară, vom lansa un album electric.

irinabaragoi.roUn mesaj pentru cititori și ascultători? 😀
Ștefan Matei: Oameni care ascultați Les Elephants Bizarres, nici n-aveți idee ce o să urmeze!

Militarul Fanfaron – cronică de teatru și interviu cu Ada Dumitru

Pe 13 februarie a avut loc cea de-a 3-a ediție a evenimentului Ziua bloggerilor la Masca. De când se dăduse verde la rezervări mi-am zis că trebuie să iasă ceva foarte interesant și, prin urmare, am trimis mail-ul către Anca Florea. Deși nu mai fusesem niciodată la Teatrul Masca, în urma feedback-urilor pe care le ofereau cei care mai călcaseră pragul teatrului, am avut așteptări mari de la piesă și de la tot ce avea să se petreacă înainte și după ea.

Acum, după eveniment, pot spune că așteptările mi-au fost întrecute. Nu am mai vizionat niciodată o piesă de teatru cu atât de mulți cunoscuți în jurul meu, iar atmosfera a fost de nota 10. Nu simțeam că urmăresc ceva ce a fost repetat câteva luni de zile, ci aveam impresia că era o chestiune de viață reală la care toți eram martori … de fapt, chiar complici având în vedere farsa ce constituia tema piesei. Chapeau bas pentru naturaleţe şi originalitate!

Deşi erau câteva zeci de persoane care făceau destul de mult zgomot, toată lumea s-a oprit din conversaţii în momentul în care de jos s-au auzit nişte urale şi ţipete printre care se mai distingeau şi nişte cuvinte răzleţe. Zgomotul a ajuns printre noi odată cu sursa lui. Ce să fie?! Echipa de actori care deja îşi începuse piesa fără ştirea publicului. Am intrat în sala de teatru odată cu ei.

Pe mine, una, piesa m-a cucerit prin mulţimea de simboluri, teme şi motive ce-şi au originea în lumea antică. În momentul în care au fost combinate cu cele contemporane, deja m-au câştigat ca fan. “E greu să găseşti un mix bun” însă domnul Mihai Mălaimare l-a găsit şi l-a transpus perfect. Piesa se împarte în două planuri de acţiune: primul e reprezentat de tertipurile prin care sclavul este indus în eroare, ceea ce și pregătește terenul pentru desfășurarea celei de-a doua părți reprezentată de atragerea în cursă a militarului care nu se alege decât cu pagube.

Prin zeităţile reprezentate de măştile purtate de actori, încă de la început, a fost subliniat faptul că vom urmări o paletă bogată de tipologii regăsite în personaje cu felurite  moravuri. Şi aşa a şi fost. Fiecare tipologie avea corespondent câte un simbol ce-și făcea apariția subtil în piesă. Spre exemplu, caracterul manipulant al câtorva personaje era exprimat de acele cercuri aruncate din mână în mână, cu care fiecare actor jongla precum o făcea și în piesă cu vulnerabilitățile celor vizați ca victime ale complotului. Tatuajele aveau și ele importanța lor;  ancora de pe pieptul lui Palaestrio indica în mod clar cine conduce toată înscenarea. Coiful lui Pyrgopolinices avea în vârf o păpușă (Barbie :)) ) cu picioarele în aer, simbol al … cu toții știm ce, având în vedere că în zilele noastre toate fetele astea cu aspect de plastic își ridică poalele ca să ajungă în vârful coifului sus.

Poate voi nu sunteți de acord cu asocierile pe care eu le-am făcut mai sus, dar tocmai asta e interesant la teatrul antic transpus într-o manieră modernă: prin fuzionarea a două concepte total diferite îți dă libertate de gândire, oferă spațiu de lucru imaginației și îți reamintește să fii deschis la minte ca să încerci să accepți realitatea pe care poate o refuzi din cauza unor preconcepții lansate în societatea actuală.

Îmi dădeam coate cu prietenii și râdeam de mai aveam puțin și cădeam de pe scaun atunci când mai erau aruncate poante de esență misogină, căci, vai!, atât de relevante și atât de actuale erau, încât le asociam în secunda 2 cu câte o persoană sau câte o întâmplare. Încă un plus pentru transpunerea modernă a teatrului antic: subliniază caracterul repetitiv ale neînțelegerilor dintre femei și bărbați, prezente de când e lumea.

Să revenim la actori.
Distribuţia se prezintă cam aşa: Valentin Mihalache – Pyrgopolinices, Cosmin Crețu – Periplectomenus, Sebastian Ghiță – Sceledrus, Aurel Sandu – Palaestrio, Iulia Dumitru – Acroteleutia, Ada Dumitru – Milphidippa, Cristina Panait – Philocomasia, George Pupază – Un băiat, Alexandru Floroiu – Artotrogus, Mihai Hurduc – Cario, Antonio Mincă – Un sclav, Haricleea Bădescu – Cântăreață, Robert Poina – Pleusicles.

Toţi au fost excepţionali. De la fiecare ne-a rămas imprimat în minte câte o replică sau vreun gest. De departe replica serii a fost “Duuu-teee, măăăăă!” rostită de cântăreaţă. A stârnit primul ropot de aplauze.

Mie mi-a atras atenţia Ada Dumitru. Se distingea. Parcă umplea scena singură. Se putea observa că era ceva special la mijloc, însă ca spectator nu aveam acces decât la actorul Ada Dumitru, nu şi la omul din spatele ei. Dacă era să pun un pariu în legătură cu studiile şi vârsta ei, îmi pierdeam toţi banii… şi nu cred că sunt singura în situaţia asta. După maniera în care şi-a intrat în rol, puteam băga mâna în foc că are ani buni de spectacole în spate. După ce piesa a luat sfârşit,  nu mi-am putut stăpâni curiozitatea şi i-am adresat câteva întrebări. Pe măsură ce discutam, mi-am dat seama că dialogul se poate tranforma într-un interviu. Prin urmare, am dat play la voice-recorder şi iată ce a ieşit:

I.B În câţi ani ai acumulat toată această experienţă a scenei? Ai reuşit să-ţi scoţi personajul în evidenţă foarte bine. În câte piese ai jucat până acum?
A.D
: În seara aceasta a fost debutul meu pe scenă. Este prima piesă pe care o joc.

I.BPrima piesă?! Ai terminat recent actoria?
A.D: Nu, sunt clasa a 11-a.

I.B: … bănuiesc că la un liceu de arte.
A.D: Nu, “Gheorghe Şincai”.

I.BDeci, nici actorie, nici liceul de arte. Atunci de unde pasiunea pentru teatru?
A.D: Studiez teatrul de 5 ani, însă de anul trecut am început să urmez Şcoala de Teatru Gestual Masca.
La examen, domnului director i-a plăcut ce-a văzut şi astfel m-a selectat pentru piesă, deoarece are nevoie de oameni tineri şi plini de viaţă pe scenă.

I.BDe când repeţi pentru “Militarul Fanfaron“?
A.D: De aproximativ 3-4 luni. Recunosc că nu prea am fost la liceu în acest timp, însă scumpele mele doamne profesoare m-au înţeles. Am încercat să împac şi şcoala şi teatrul în acelaşi timp şi sper că mi-a ieşit.

I.BEu încă am rămas cu gândul la faptul că piesa pe care tocmai am vizionat-o reprezintă debutul tău. Rolul tău a presupus un volum mare de replici. Cum de nu te-ai încurcat? Cum ai reuşit să te abţii să nu râzi având în vedere publicul atât de numeros care se amuza în permanenţă?
A.D: Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să mă ridic la nivelul colegilor mei de scenă care au trecut prin fenomenal de multe piese şi prin la fel de mulţi regizori lucrând cu oameni de valoare, iar acest lucru m-a impulsionat să încerc să fiu cât mai aproape de standardele lor şi, de ce nu, să le fiu chiar pe măsură.

I.BDar, totuşi, emoţiile… le-ai controlat foarte bine pentru prima apariţie. Nu ai avut nicio scăpare vizibilă.
A.D: Sunt obişnuită cu numărul mare de spectatori. Am făcut dans de performanţă. Cunosc publicul. Nu mi-am uitat replicile, nici nu m-am încurcat şi nici nu am fost pe cale să încep să râd pentru că m-am pregătit foarte mult pentru această zi şi am reuşit să mă concentrez corespunzător. Este o zi specială pentru mine, deoarece, de această dată,  publicul era în faţa mea să-mi asculte vorbele, nu să mă privească dansând!

I.BTe-ai integrat uşor în colectiv? Cum te-ai înţeles cu colegii de scenă?
A.D: A fost destul de uşor fiindcă joc pe scenă alturi de mama mea, Iulia Dumitru. Eu cu ea suntem mai degrabă prietene… asta m-a ajutat! E amuzant că în piesă eu sunt sclava ei.

I.BAcum totul are un sens. Am identificat sursa talentului. Ea te-a îndrumat către teatru?
A.D: Dimpotrivă! Când i-am spus că vreau să devin artist, mi-a spus să nu îndrăznesc să mă gândesc. Aşa a reacționat în primă fază, dar dup-aceea s-a obişnuit cu ideea, iar acum mă susține.

I.BMamă și fiică pe aceeași scenă. Interesant! Cu siguranță mai vreau să văd așa ceva. Postezi undeva activitatea ta artistică? Facebook, de exemplu.
A.D: Da, am pagină personală de facebook și postez acolo detalii alături de diferite alte lucruri.

I.BVom sta cu ochii pe tine!
Îți mulțumesc pentru răspunsuri și aștept să ne revedem curând pe holurile Teatrului Masca!

A.D: Cu siguranță vom ține legătura!

În concluzie, vă recomand cu dragă inimă să mergeți să vizionați ”Militarul Fanfaron”. Avanpremiera va avea loc astăzi, 15 ferbuarie, iar premiera mâine. Eu sunt sigură că o să mai merg să mai văd încă o dată piesa. Chiar o să vă simțiți ca-n Roma antică privind spectacolul într-un amfiteatru. O să râdeți mult, o să vă deconectați total de ce e dincolo de ușa sălii de spectacol, iar dacă aveți noroc o să  primiți și popcorn de la actori în timpul piesei. 😀