The Kryptonite Sparks lansează videoclipul piesei “Noapte în Nord”

19 ianuarie 2018

Dupa ce au urcat alături de Loredana Groza pe scena Sălii Palatului, două zile consecutive, în cadrul concertelor artistei din luna noiembrie, unde au interpretat magistral celebrul cântec “Buna seara, iubite”, dar şi alte melodii, Răzvan, Rareş şi Răzvan, adică The Kryptonite Sparks, ne aduc, într-o poezie vizuală, cea mai frumoasă “Noapte în Nord”.

Noapte în Nord e o piesă alternativă cu slide guitar, cu rădăcini în blues și muzica de cântat târziu, în jurul focului. Totul a pornit când am găsit chitara veche a tatălui meu – un Hora Reghin de prin ’79. Versurile au venit mai apoi, din niște notițe luate noaptea într-un tren în urmă cu vreo 4-5 ani, în drum spre casă. Totul s-a întregit când am adăugat partea de percuție și vocile backing. Așa a venit ‘Noapte în Nord’.” povesteste Razvan Diaconu, solistul trupei.

Creativi şi talentaţi în ceea ce priveşte compoziţia pieselor, băieţii şi-au făcut acum debutul şi la nivel regizoral, căci videoclipul “Noapte în Nord” este regizat în intregime de către solistul trupei, Răzvan Diaconu. Filmările noului videoclip au avut loc în Forshaga, un sat din vestul Suediei, într-o pădure din spatele unei case, iar personajele principale, Inez, Tove şi Pernilla sunt fiică, fiică şi mamă, între fiecare fiind 20 de ani diferenţă.

Videoclipul este regizat și filmat de mine, în timpul unei mini-vacanțe în Suedia. Supereroina este Inez, un doctor de urși de pluș care primește o alarmă: prietenul ei cel mai bun este în pericol! E vorba de Charlie… dar vă las să vedeți voi mai departe”, declară Răzvan Diaconu.

The Kryptonite Sparks:
Răzvan Diaconu – Guitars, Vocals
Rareș Diaconu – Bass, Vocals
Răzvan Anton – Drums

Ei sunt The Kryptonite Sparks. Un power-trio incandescent, o combinație eterogenă de hard rock, alternative, blues, funk și avant-prog. Cu prima suflare în 2010, TKS recreează aroma britanică a anilor 70, condimentată de groove; un melanj de modernism și simbolism extras din subcultura indie, cu aftertaste picant de avangardă.

Piesa este disponibilă online: https://UMR.lnk.to/TKSnoapteinnordPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.